Despre HR, Leadership si Comunicare in transport

In  ultimii 12 ani ma invart in lumea transportului si a transportatorilor, iar in ultima perioada mi-am dat seama din ce in ce mai mult ca acordam foarte multa atentie camioanelor, incarcarilor, descarcarilor, clientilor, dezbaterilor pe teme legislative dar uitam de partea umana, uitam sa discutam despre resursa umana, uitam ca toate aceste activitati sunt facute cu oameni.  Nu vreau sa minimalizez importanta clientilor sau  dezbaterile pe teme legilslative, insa cred ca ar trebui sa dam o mai mare importanta resursei umane, dupa care de altfel cu totii plangem. Cred ca aceasta ruptura intre managementul companiilor de transport, soferi si institutiile de control s-a produs  tocmai pentru ca ei nu s-au ascultat niciodata unii pe altii. Observ cam pe la toate sedintele, conferintele si dezbaterile ca majoritatea ascultam doar pentru a da o replica , dar nu ascultam pentru a intelege ce are de fapt cealalta parte de spus.

Foarte multi dintre cei care au luat calea antreprenoriatului in industria transporturilor sunt fosti soferi, ceea ce desigur este admirabil, insa nu i-a invatat nimeni ce inseamna leadership, comunicare, feedback organizational, managementul unei echipe si in plus ei au fost atat de preocupati cu toate reglementarile si toata legislatia in continua schimbare incat au lasat cumva aceste lucrururi pe ultimul loc.

Suntem cu toti in cautare de angajati buni, gata instruiti dar uitam ca in Romania nu exista o „scoala de transport” , cu totii suntem preocupati de cum sa ii inlocuim pe cei care ne pleaca din companie , insa uitam sa  acordam atentie retentiei. Si aici vin si pun intrebarea, Tu stii ce mai fac angajatii tai? De ce pleaca? Ce ii motiveaza?.

In toata goana asta dupa angajati, observ ca in general toate organizatiile se copiaza unele pe altele, daca cativa au inceput sa dea bonus pentru X lucru, sa faca asigurari medicale private sau alte tipuri de beneficii, in ceva timp vor face toti la fel. Eu cred ca ar trebui sa incepem sa ii intrebam ce vor, ce le place, ce ii motiveaza si ce ii face mai fericiti, cred ca trebuie sa tinem cont si de specificul organizatiei si industria din care facem parte.

Au fost momente in cariera mea de hr-ista in transport in care mi s-a reprosat ca „tin cu soferi”,  insa nu ne-am pus intrebarea ca cerem foarte multe de la ei si imi vin acum in minte doar cateva de genul: foaie de parcurs, decont, CMR, completeaza o gramada de documente, taxe de drum, vezi ca in tara X trebuie taxa Y, ai grija ca la clientul X e nevoie sa procedezi intr-un anumit fel si sa nu uitam de multitudinea de sisteme informatice.  Tinand cont de toate aceste aspecte de cele mai multe ori le dam cheia de la camion si avem pretentia ca din prima cursa sa stie tot ce au de facut, dar nu tinem cont de varsta soferului care e posibil sa aiba 30 de ani de transport in spate, insa sa ii dea batai de cap toata digitalizarea de care are parte in ultima perioada. Apoi nu trebuie sa ii uitam nici pe cei mai tineri, Generatia Z sau Millenials care spre deosebire de cei mai in varsta sunt extrem de digitalizati insa au cu totul alte nevoi si desigur nu ii invata nimeni la scoala ce inseamna transport. Cred si sunt convinsa ca putem intoarce aceste diferente intre generatii in favoarea tuturor si puteam face din asta un win-win situation.

Nici pe dispeceri nu ii invata nimeni sa fie dispeceri, de cele mai multe ori suntem nevoiti sa angajam oameni care vin din cu totul alta industrie sau chiar de pe bancile scolii , aici din nou trebuie sa investim mult in comunicare si leadership. De cele mai multe ori acestia sunt invatati foarte pe scurt sistemul cu care lucreaza, faptul ca cel mai important este clientul ca el ne aduce banii. Am vazut de multe ori expresii precum „nu ma intereseaza cum, trebuie sa ajungi la descarcare”, nematiinand cont de toate celelalte variabile si de faptul ca la volan este un om care are ganduri, emotii, sentimente.

As mai fi curioasa cati dintre noi ne aratam aprecierea fata de angajati nostri? Va spun asta pentru ca 3 din 4 romani au ca nevoie psihologica principala nevoia de apreciere. Din pacate nu prea o facem foarte des, poate si din cauza reminiscentelor comunismului in care eram invatati sa „pupam copilul doar in somn” daca intelegeti ce vreau sa spun.

Cu toti ne-am aratat aprecierea fata de soferi si i-am facut eroi abia in momentul cand a venit nebunia cu pandemia si mai apoi am cam uitat din nou sa facem asta, cu toate ca paradoxal tot noi spunem cata nevoie este de forta de munca calificata pe piata.

Da oamenii pleaca, mai precis demisoneaza si sunt sunt foarte mobili. Dar oamenii pleaca daca nu sunt ascultati, apoi fluctuatia naste instabilitate, este mai ieftin sa ii pastrezi decat sa ii inlocuiesti (daca nu ma credeti puteti face un calcul), procedurile nu inlocuiesc oamenii si desigur obtii echilibru cand cultivi INCREDERE, lucru care ne lipseste mult in aceasta industrie.

Si ca sa conculzionam cred ca nu putem iesi din aceasta criza de personal in domeniul transporturilor si nu numai, decat prin a incepe sa investim in oameni, sa investim in traininguri de fomare si sa incepeam sa ascultam mai mult si mai des, sa incepem sa ii mai intrebam si pe ei ce isi doresc, ce ii face fericiti si ce ii motiveaza.