Cum sa recrutam mai eficient?

Ce auzim zilnic de la majoritatea companiilor din Transport si nu numai, dar ma refer strict la acest sector pentru ca aici ma pricep cel mai bine.

 

Nu gasim oameni, nu gasim soferi, nu gasim dispeceri. E un cliseu pe care il aud zilnic. Da, partial este adevarat e greu sa gasim si sa retinem forta de munca calificata, insa cu toate astea exista cateva instrumente care ne-ar putea ajuta in retentie si recrutare.

 

Ce poti face sa recrutezi mai bine si mai eficient?

In primul rand as spune ca e necesar sa renuntam la paradigma ca oamenii sunt lenesi si rolul managerului este sa dea cu biciul si sa se asigure ca toata lumea munceste.

Apoi pentru ca oricum legislatia in ceea ce priveste sectorul transporturilor este complicata si stufoasa este obligatoriu sa ai un sistem de plata simplu si clar, pe intelesul tuturor si sa nu cazi in capcana bonusurilor. Am vazut multe companii care oferau bonsuri pentru munca care deja era platita in salariu.

Trebuie sa fii competitiv pe piata, trebuie sa fii mereu in alerta si sa stii ce se intampla pe piata muncii din sectorul in care activezi. Nu uita ca banii vin in mod natural daca rezolvi celelalte probleme.

Este obligatoriu sa te diferentiezi prin ceva de concurenta ta si desigur nu cu ceva negativ.

Apoi pentru candidati este extrem de important ca tu sa functionezi in legalitate din toate punctele de vedere si sa comunici clar si transparent conditiile angajarii de la bun inceput daca vrei o relatie de munca pe termen lung. Nu te ajuta cu nimic daca cosmetizezi lucrurile din interior.

Un alt punct foarte important este sa dai autonomie oamenilor, daca nu e nevoie sa trezesti soferul la ora 2:00 noaptea pentru ca stii ca oricum va ajunge la descarcare, ti-a demostrat-o de atatea ori, nu o face.

Obligatoriu trebuie sa faci mai mult H si mai putin R, trebuie sa te opresti sa consideri oamenii doar o resursa din care tu faci profit.

Investeste continu in oameni si in lideri de calitate, apoi intelege ca nu exista doar un contract pe hartie ci si unul psihologic, care iti spune ce nevoi au oamenii si ce ar trebui tu sa oferi. Ajuta oamenii sa se dezvolte, adreseaza-ti mereu intrebarile acestea „Ce facem daca investim in oameni si ei pleaca? Si Ce facem daca nu investim si ei raman?”

Incearca sa fii genul de lider care este dispus sa sacrifice cifrele pentru oameni nu oamenii pentru cifre. Intreaba-te intotdeauna ”ce e mai important sa am profit cu doua cifre sau sa am angajati cu care sa fac acest profit chiar daca el nu este cu doua cifre.”

 

Incearca mereu sa construiesti in orice context, nu sa darami ce ai construit pana in acel moment, adica fa in asa fel incat chiar daca unii vor alege sa plece din organizatia ta, Employer Brandingul sa nu aiba de suferit. Fa in asa fel incat angajatii tai sa devina ambasadorii organizatiei.

 

Pentru retentie unul din instrumentele pe care eu le folosesc si care a avut rezultate este ”Stay In interview” sau ”Interviul de sedere”, un instrument care aplicat odata la cateva luni ne va oferi o imagine foarte buna asupra organizatiei si asupra lucrurilor la care avem de lucrat.

 

Bun, si cand vin rezultatele daca fac toate aceste lucruri? E nevoie de rabdare, nu uita ca Roma nu s-a construit intr-o singura zi si nu uita ca trebuie sa construiesti pe termen lung si durabil nu pe termen scurt

 

Ce se va intampla daca nu fac toate aceste lucruri?

Cel mai probabil pe termen scurt nimic, insa pe termen lung organizatia va incepe sa sufere in mod puternic si atunci te vei intreba „De ce?” – raspunsul este mai sus

 

Ce se va intampla daca voi pune lucrurile de mai sus in aplicare?

Vei avea un Employer Branding puternic si oamenii te vor alege. Pune-ti mereu intrebarea de ce exista companii pentru care oamenii isi doresc sa lucreze si altele pentru care nu isi doresc sa lucreze.

 

Intr-o companie unde:

 

  • Lucrurile sunt clare
  • Oamenii se simt valorizati si respectati
  • Responsabilitatile sunt clare
  • Regulile sunt la fel  pentru toata lumea

 

Intr-o astfel de companie nu vei mai avea probleme de RECRUTARE pentru ca angajatii tai vor avea incredere sa isi aduca prietenii si cunostintele la tine in companie. Asta este cea mai puternica forma de Employer branding si cea mai puternica forma de recrutare.